top of page

Exporturile de mărfuri realizate în luna iunie 2024 au fost cu 3.8% mai mult, în raport cu luna precedentă iar importurile au crescut cu 0.2% pentru aceeași perioadă

Exporturi


Biroul Național de Statistică ne informează că exporturile de mărfuri realizate în luna iunie 2024 au avut o valoare de 288,5 milioane dolari SUA, cu 3,8% mai mult, în raport cu luna mai 2024 și cu 8,9% mai puțin, comparativ cu luna iunie 2023.


  • În ianuarie-iunie 2024 exporturile de mărfuri au însumat 1780,5 milioane dolari SUA, valoare mai mică cu 12,8%, comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2023.

  • Mijloacele de transport rutier în ianuarie-iunie 2024 rămân a fi cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (81,1% din total exporturi), după care urmează transportul maritim (14,4%), instalații fixe de transport (1,5%), transportul feroviar (1,5%), transportul aerian (1,4%) și expedieri poștale (0,1%).

  • Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–27), în ianuarie-iunie 2024, au totalizat 1157,8 milioane dolari SUA (cu 7,5% mai puțin, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2023), deținând o pondere de 65,0% în total exporturi, cu 3,7 puncte procentuale mai mult, față de ianuarie-iunie 2023.


Importuri


  • În ianuarie-iunie 2024 importurile de mărfuri au totalizat 4316,2 milioane dolari SUA, nivel inferior celui realizat în perioada similară din anul 2023 cu 1,3%.

  • Majoritatea importurilor de mărfuri în ianuarie-iunie 2024 (Figura 9 și Anexa 5) continuă a fi realizate cu mijloacele de transport rutier (83,9% din total importuri), fiind urmate de instalațiile fixe de transport (6,6%), transportul maritim (3,7%), transportul feroviar (2,7%), transportul aerian (2,1%), autopropulsie (0,9%) și expedieri poștale (0,1%).

  • Importurile de mărfuri provenite din țările Uniunii Europene (UE-27) în ianuarie-iunie 2024 s-au cifrat la 2111,7 milioane dolari SUA (cu 0,1% mai puțin, față de aceeași perioadă din anul 2023), deținând o pondere de 48,9% în total importuri, în creștere cu 0,6 puncte procentuale, comparativ cu ianuarie-iunie 2023 (Figura 10 și Anexa 2).


În concluzie

  • Deficitul balanței comerciale în luna iunie 2024 a fost de 404,5 milioane dolari SUA (Figura 13), cu 9,1 milioane dolari SUA (-2,2%) mai puțin, față de cel înregistrat în luna mai 2024 și cu 55,5 milioane dolari SUA (+15,9%) mai mult, comparativ cu luna iunie 2023.

  • Decalajul considerabil dintre exporturile și importurile de mărfuri a determinat acumularea în ianuarie iunie 2024 a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 2535,7 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 3), sau cu 206,0 milioane dolari SUA (+8,8%) mai mult, comparativ cu cel înregistrat în aceeași perioadă din anul 2023.


Citește întregul comunicat al Biroului Național de Statistică accesând link-ul de mai jos:


コメント


bottom of page